Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Doi copii au ars de vii într-o casă cuprinsă de flăcări – VIDEO

0 28

Doi copii au murit în urma unui incendiu care a cuprins o locuință aflată pe strada Caransebeș din Arad, imobil în care se aflau 12 persoane, relatează adevarul.ro.

Incendiul a fost sesizat la 112 de către un trecător. Cei 12 dormeau în două camere și în bucătăria locuinței construită din cărămidă și văiugă.

În ciuda faptului că pompierii au intervenit cu trei autospeciale de stingere și spumă, o autospecială de deblocare-salvare și o autospecială SMURD, în momentul în care aceștia au sosit, incendiul era deja generalizat.

În urma operațiunilor de stingere, cadavrele carbonizate ale celor doi copii au fost descoperite de pompieri.

Celelalte zece persoane aflate în casă, doi adulți și ceilalți opt copii ai lor, au scăpat miraculos din calea flăcărilor.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad, George Pleşca, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că s-a intervenit cu trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă, cu o unitate SMURD şi o echipă de căutare şi salvare victime.

„În interiorul locuinţei au fost găsiţi decedaţi doi copii, de cinci şi 11 ani, respectiv o fată şi un băiat. Familia avea zece copii, ceilalţi opt şi părinţii fiind evacuaţi”, a declarat Pleşca.

Conform sursei citate, flăcările au cuprins şi casa învecinată, lipită de cea în care a izbucnit incendiul.

Intervenţia pentru lichidarea flăcărilor a durat aproximativ trei ore, pompierii urmând să stabilească de la ce a pornit incendiul.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.