Doi copii au murit după ce mașina în care se aflau a fost lovită de tren
Un autoturism, în care se aflau doi copii și doi adulți a fost lovit de tren, duminică seara, în zona localității bistrițene Miceștii de Câmpie. Mașina în care se aflau cei patru a fost proiectată într-o râpă.
Conform ISU Bistrița-Năsăud, în autoturism se aflau patru persoane, doi copii și doi adulți.
Cei doi bărbați au fost găsiți de forțele de intervenție ajunse la fața locului în viață, conștienți, cooperanți, aceștia reușind să iasă singuri din mașina răsturnată
”Prezentau atac de panică și excoriații la nivelul capului, aceștia sunt evacuați care UPU SMURD Bistrița”, transmite purtătorul de cuvânt al ISU.
Din nefericire, doi copii au murit pe loc.
”Doi minori în vârstă de aproximativ 13 și 16 ani care din nefericire prezentau leziuni incompatibile cu viața”, au precizat cei de la ISU.
Conform acestora, din cauza numărului mare de persoane aflate în tren (20), pentru optimizarea misiunii de răspuns la nivelul județului s-a activat Planul Roșu de Intervenție. Toate persoanele aflate în tren au fost evaluate din punct de vedere medical și din fericire niciuna nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
”Echipajele operative au intervenit cu 1 autospecială de stingere, cu modul de descarcerare, 1 autospecială de descarcerare, 2 ambulanțe SMURD, 1 ambulanță de terapie intensivă mobila și 1 ambulanță a Serviciului Județean de Ambulanță”, se mai arată în informarea ISU.
Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, din primele informații, un autoturism condus de un bărbat de 32 de ani, din Sânpetru de Câmpie județul Mureș, în timp ce se deplasa pe Drumul Județean 162, la o trecere cu nivel de cale ferată simplă, fără bariere, a fost colizionat de un tren.
În urma impactului, atât soferul cât și un pasager de 41 de ani, din Tușinu, județul Mureș, au fost răniți. Totodată în urma impactului, doi minori de 13, respectiv 15 ani, din aceeași localitate, pasageri în autoturism, au fost răniți și ulterior declarați decedați datorită leziunilor suferite.
Atât șoferul autoturismului cât și mecanicul de locomotivă au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii Serviciului Rutier în cadrul unui dosar penal, urmând sa fie stabilite cauzele și împrejurările producerii accidentului.