Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Doi infractori din Sălaj, duși de polițiști după gratii

0 47

Polițiștii sălăjeni au executat marți, 9 februarie, două mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, față de doi bărbați de 47, respectiv 50 de ani.

Primul mandat a fost emis de Judecătoria Zalău și a fost pus în executare de  polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale-Compartimentul Urmăriri, față bărbatul de 47 de ani, din localitatea Recea Mică. Acesta are de ispășit o pedeapsă de 2 ani și opt luni închisoare pentru comiterea de infracțiuni la regimul circulației rutiere.

Cel de-al doilea a fost emis de Tribunalul Sălaj și a fost pus în executare de polițiști din cadrul Poliției Oraș Jibou împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, față de un jibouan, în vârstă de 50 de ani, care a fost condamnat la 10 ani și șase luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de delapidare cu consecințe deosebit de grave.

Cei doi au fost depuși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Sălaj și urmează a fi transferați la Penitenciarul Satu Mare în vederea executării pedepsei, se mai arată în comunicatul IPJ Sălaj.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.