Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Doi militari români uciși în Afganistan. Iulian Dumitrescu şi Adrian Vizireanu au murit lângă Kandahar

2 234

Doi militari români au decedat în misiune în Afganistan, în timpul unui exercițiu de instruire pentru militarii afgani.

Potrivit primelor informații, care vin de la rudele unuia dintre militari, familiile ar fi fost informate sâmbătă dimineață de tragedie.

Incidentul s-a petrecut în apropierea localității Kandahar. Conform unor informații, în atacul respectiv a fost rănit un alt militar român.

ACTUALIZARE:

Doi militari români şi-au pierdut viaţa şi un al treilea a fost rănit în urma unui incident care a avut loc sâmbătă dimineaţă, în apropiere de Kandahar, în timpul executării unei misiuni de instruire a poliţiştilor afgani, anunţă MApN într-un comunicat.

„În urma incidentului, celor trei militari de la forţele pentru operaţii speciale, care au fost răniți, li s-a acordat primul ajutor la faţa locului şi au fost transportați imediat la spitalul militar cel mai apropiat. Din nefericire, plutonierul Dumitrescu Iulian şi sergentul Vizireanu Adrian nu au supravieţuit, iar starea militarului rănit este stabilă și urmează să fie transferat la un spital din Germania.

Familiile victimelor au fost anunțate, iar incidentul este anchetat de o comisie militară.

Conducerea Ministerului Apărării Naţionale transmite, în numele întregului personal, sincere condoleanţe familiilor militarilor decedaţi şi urmăreşte cu atenţie evoluţia situaţiei medicale a celui rănit”, precizează comunicatul.

„Am aflat cu profundă tristeţe despre moartea militarilor care au căzut la datorie astăzi, în timpul executării unei misiuni în Afganistan. Atât personal, cât şi în numele tuturor militarilor români, transmit condoleanţe familiilor, prietenilor şi camarazilor lor de arme. Dumnezeu să-i odihnească pe acești bravi ostași și buni români!”, a transmis ministrul Mihnea Motoc.

În cei 13 ani de război în Afganistan, România a pierdut 24 de militari. Celor 24 de militari li se mai adaugă azi alți doi soldați morți în teatrul de război.


Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

  1. Impotriva Taranoilor spune

    IED

  2. Sorin spune

    Condoleante familiilor. Din pacate asta se intampla cand luptam in razboiul altora, cand tratam razboiul ca pe o afacere din care sa scoatem bani dar iesim morti.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More