Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Doi morti in urma unui accident grav la Feldru FOTO

0 53

accident feldru 6

Un accident de circulatie a avut loc in aceasta dimineata in localitatea bistriteana Feldru, unde soferul nui autoturisma parasit partea carosabila.

La locul accidentului s-au deplasat două echipaje de descarcerare, două echipaje de prim ajutor SMURD (Năsăud şi Sîngeorz Băi) şi o ambulanţă B2 aparţinând Substaţiei Năsăud al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Bistriţa – Năsăud.

Echipajele medicale au constatat că, în momentul producerii accidentului, în autoturismul implicat se aflau şase tineri, cu vârste cuprinse între 16 si 28 de ani. Unul din pasageri a ieşit singur din maşină, prezentând leziuni uşoare, fiind cel care a solicitat intervenţia echipajelor specializate.

Din cauza numărului mare de victime, au fost alertate şi alocate cazului şi echipajele de terapie intensivă mobilă SMURD din Bistriţa şi câte un echipaj C2 şi B2 aparţinând Staţiei Centrale Bistriţa al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Bistriţa – Năsăud.

„Pentru  doi pasageri, o tanara de aproximativ 17 ani şi un  bărbat de  aproximativ 25 de ani, au fost iniţiate şi derulate masurile de resuscitare cardio respiratorie conform protocoalelor în vigoare, dar în ciuda eforturilor depuse de echipajele medicale, funcţiile vitale nu au fost reluate, fiind declaraţi decedaţi.

Conducătorul autoturismului de 25 de ani, în momentul preluării de către echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD, prezenta politraumatism sever prin accident rutier şi a fost transportat la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa.

Pacienta A.I. – 16 de ani, a fost preluată cu multiple traumatisme şi predată, în stare stabilă, la Compartimentul Primire Urgenţe din cadrul Spitalului Orăşenesc Năsăud.

Pacientul B.V. – 21 de ani, prezenta Traumatism cranio – cerebral acut şi contuzie coloană vertebrală, a fost preluat şi transportat la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa.

T.E. – bărbat, 25 de ani, deşi a suferit doar multiple leziuni uşoare a fost predat la U.P.U. a Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa pentru supraveghere”, se arată într-un comunicat al ISU, scrie citynews.ro.

 

Foto:Citynews.ro

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.