Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Doi primari din Sălaj declarați incompatibili de Agenția Națională de Integritate

0 19

agentia nationala de integritate ANI

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat existenţa stării de incompatibilitate în cazul a 6 aleşi locali. Dintre aceștia, doi sunt din județăul Sălaj și anume, Iuliu Claudiu Lazăr (Primar al Comunei Dragu) și Căpâlnașiu Sandu Victor Radu (Primar al Municipiului Zalău).

Aceștia au fost declarați incompatibili de ANI, ca urmare a exercitării simultane a mai multor funcţii şi calităţi, contrar prevederilor legale.

Astfel, Iuliu Claudiu Lazăr s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 11 mai – 20 iunie 2012, întrucât a deţinut, simultan, calitatea de funcţionar public şi calitatea de candidat la alegerile locale, şi, ulterior, pe cea de Primar al Comunei Dragu, Jud. Sălaj (începând cu data de 18 iunie 2013).

Conform ANI, Lazăr nu a respectat dispoziţiile art. 94, alin. (1), lit. a) din Legea nr. 188/1999, potrivit cărora ‘Raportul de serviciu se suspendă de drept atunci când funcţionarul public se află în una dintre următoarele situaţii: este numit sau ales într-o funcţie de demnitate publică, pentru perioada respectivă, cu excepţiile prevăzute la art. 34’, dispoziţiile art. 95, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 188/1999, potrivit cărora ‘Raportul de serviciu se suspendă la iniţiativa funcţionarului public în următoarele situaţii: pentru participare la campania electorală’, dispoziţiile art. 97, alin. (2) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora ‘Raportul de serviciu al funcţionarului public se suspendă: pe durata campaniei electorale, până în ziua ulterioară alegerilor, dacă nu este ales; până la încetarea funcţiei eligibile sau a funcţiei de demnitate publică, în cazul în care funcţionarul public a fost ales sau numit’, precum şi dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora ‘Funcţia de primar […] este incompatibilă cu […] calitatea de funcţionar public sau angajat cu contract individual de muncă, indiferent de durata acestuia’.

De cealaltă parte, primarul Zalăului, Radu Căpâlnașiu, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 17 mai 2010 – 01 august 2013, precum şi în perioada 26 iulie 2010 – prezent, întrucât a deţinut, simultan, funcţia de Primar al Municipiului Zalău, Jud. Sălaj, şi calitatea de reprezentant al Municipiului Zalău în cadrul Adunării Generale a Asociaţilor S.C. E-STAR ZA DISTRITERM S.R.L., precum şi în cadrul Adunării Generale a Asociaţilor S.C. CITADIN ZALĂU S.R.L. Astfel, acesta a încălcat dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. f) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora ‘Funcţia de primar […] este incompatibilă cu […] funcţia de reprezentant al unităţii administrativ – teritoriale în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local’.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.