Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Doi șoferi și un pasager, răniți în accident la Nima

0 901

Pompierii din cadrul Punctului de Lucru Gherla și Detașamentul Dej au intervenit în această dimineață la un accident rutier petrecut în localitatea Nima.

La fața locului s-au deplasat două autospeciale cu modul de descarcerare și două echipaje SAJ.

Trei persoane au fost consultate și au fost transportate la spital pentru investigații de specialitate.

Conform primelor evaluări aceasta, respectiv o femeie și doi bărbați în vârstă de aproximativ 50 de ani, au suferit afecțiuni ușoare.

Potrivit IPJ Cluj, accidentul s-a produs în jurul orei 8.30.

”Din primele cercetări a reieșit că un conducător auto de 48 de ani, din Mintiu Gherlii, care se deplasa pe DC 173 direcție spre DN1C – la intersecție a intrat în coliziune cu un autoturism care era condus pe DN 1C, din direcția Dej spre Gherla, de un femeie de 54 de ani, din comuna Țaga”, a transmis IPJ Cluj.

A rezultat rănirea celor doi conducători auto și a unui pasager din autoturismul femeii.

Testările celor doi cu aparatul etilotest au avut rezultate negative.


Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More