Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Doi șoferi în stare de ebrietate și unul cu permisul suspendat depistați de-a lungul a doar două zile

0 612

În perioada 5-6 ianuarie forțele poliției au desfășurat o amplă acțiune de prevenție a faptelor antisociale. Astfel au fost depistați doi șoferi în stare de ebrietate, unul în vârstă de doar 21 de ani, și un alt conducător auto care avea permisul de conducere suspendat.

Polițiștii Biroului Rutier l-au depistat în noaptea de 6/7 ianuarie a.c.pe un tânăr, de 21 ani, din Budeşti, în timp ce conducea un autoturism, după ce a consumat băuturi alcoolice. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultat a indicat valori peste limita legală și i-au fost recoltate mostre de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. S-a întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.

Cu o zi înainte, în Năsăud, polițiștii l-au depistat în trafic, pe un bărbat din localitate care conducea un autoturism, deși consumase băuturi alcoolice. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest și i-au fost prelevate mostre de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.De asemenea, s-a întocmit dosar penal pentru conducere cu alcoolemie.

La aceeași dată, pe raza localității Anieș, polițiștii l-au depistat pe un tânăr, de 24 de ani, din Rodna care conducea un autoturism, având permisul de conducere suspendat. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ. Totuși în cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală privind infracțiunea de ” Conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, faptă prevăzută de art.335, alin 2, din Codul Penal.


Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.