Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Doi studenți în Cluj decedați în tragedia avionului prăbușit din Ucraina

0 47

Andrei Anghel si prietena

O tânără din Germania, studentă la Cluj-Napoca, și un tânăr cu dublă cetățenie româno-canadiană se află printre cele 298 de victime ale incidentului aviatic ce a avut loc în Ucraina, unde un avion a fost doborât de o rachetă.

Cei doi, studenți la Universitatea de Medicină și Farmacie din Cluj-Napoca, se îndreptau spre Melbourne, unde tânărul urma să participe la o conferință despre SIDA. Alături de ei, alți aproape 100 de pasageri din avionul respectiv se îndreptau spre conferința din Australia.

Decanul Facultăţii de Medicină a UMF Cluj, Anca Buzoianu, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX că profesorii universităţii sunt „îngroziţi” de cele întâmplate.

„În accidentul aviatic din Ucraina şi-au pierdut viaţa, din nefericire, şi doi studenţi de la Facultatea de Medicină a UMF Cluj, anul II, secţia engleză. Este un tânăr cu dublă cetăţenie, româno-canadiană, şi o studentă cu cetăţenie străină. Suntem îngroziţi de cele întâmplate şi ne pare rău că a avut loc un astfel de eveniment”, a spus Buzoianu.

Andrei Anghel, era student în anul II la Universitatea Iuliu Hațieganu din Cluj Napoca și avea o relație cu Olga Ioppa, studenta moartă alături de el în tragedia din Ucraina.

andrei anghel
Andrei Anghel

Citiți și:

TRAGEDIE – 295 de oameni au murit după ce un avion a fost doborât în Ucraina

INCREDIBIL – Ce a postat pe Facebook unul dintre pasagerii avionului prăbușit în Ucraina

Coincidențe bizare legate de avionul prăbușit în Ucraina – FOTO/VIDEO

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.