Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Doi tineri prinși cu droguri asupra lor, în Bistrița și Coldău

0 154

Polițiștii Compartimentului Ordine Publică Beclean au depistat sâmbătă dimineața, pe raza localității Coldău, un tânăr de 24 de ani, din Braniștea, agitat și care avea un comportament neobișnuit.

Polițiștii au efectuat controlul corporal și al bagajelor deținute, asupra lui fiind descoperite și ridicate în vederea continuării cercetărilor substanțe susceptibile a avea efect psihotrop (mai multe plicuri ce conțineau o substanță alb-cristalină de diferite granulații, o cutie din plastic în interiorul căreia se afla o substanță vegetală uscată de culoare verde), un cântar electronic de mare precizie, un dispozitiv de mărunțit, precum și alte obiecte și înscrisuri cu valoare probatorie. Totodată, au fost mai fost descoperite și ridicate sume de bani: 1.105 de lei, 400 de euro, 70 de zloți polonezi și 500 coroane cehe.

Cel în cauză a fost condus la sediul Poliției orașului Beclean, în cauză fiind întocmit un dosar de cercetare penală, înaintat structurii competente.

Duminică a venit rândul altui tânăr să fie prins cu drogurile asupra lui

La data de 7 noiembrie a.c., polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției municipiului Bistrița, au depistat pe strada Gării un tânăr de 21 de ani din Dumitrița.

În urma controlului corporal efectuat asupra acestuia, polițiștii au găsit două plicuri care conțineau o substanța de culoare albă de tip praf, susceptibilă a avea efect psihotrop și un dispozitiv de mărunțit.

Cercetările sunt continuate de către polițiști în cadrul unui dosar penal, urmând documentarea faptei.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More