Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Doi turişti, rătăciţi în Munţii Ţibleşului, recuperaţi de jandarmi

0 107

Un echipaj de jandarmi a recuperat, în cursul nopţii de miercuri spre joi, doi turişti rătăciţi în Munţii Ţibleşului, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Maramureş, maiorul Radu Nicolae.

„Jandarmii maramureşeni au fost solicitaţi prin apel 112 de către un bărbat cu privire la faptul că el şi cu încă un prieten s-au rătăcit în Munţii Ţibleşului în zona refugiului Arcer”, se arată în comunicatul Jandarmeriei Maramureș.

În scurt timp de la apelul la numărul de urgență, patru jandarmi cu autoturismul din dotare au pornit spre locul indicat de apelant.

”Zona era greu accesibilă, turiştii părăsiseră traseele marcate şi se aflau într-o porţiune de teren înzăpezită. Ei indicaseră câteva repere de relief, astfel că la mai putin de trei ore după apel, cei doi au fost găsiţi” a spus Radu Nicolae.

Potrivit acestuia, turiştii nu prezentau urme de epuizare fizică pentru a fi necesară acordarea de prim-ajutor.

„Cele două persoane au fost însoţite de jandarmi până la locul în care şi-au lăsat autoturismul” a mai precizat, Radu Nicolae. 

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More