Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Dosar penal. O femeie cu COVID-19, care nu se poate deplasa, a refuzat internarea

0 891

O femeieă de 83 de ani din Măgura Ilvei s-a ales cu dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, după ce a refuzat să fie internată într-un spital, deși a fost depistată cu pozitiv la coronavirus.

Femeia, grav bolnavă și imobilizată la pat, a rămas deocamdată acasă și este izolată la domiciliu.

„La data de 8 mai, numita M. R., în vârstă de 83 de ani, domiciliată în comuna Măgura Ilvei, județul Bistrița-Năsăud a fost depistată pozitiv cu COVID-19, iar cu ocazia sosirii echipajului de ambulanță la domiciliul acesteia, a refuzat să fie transportată la Spitalul de Boli Infecțioase din Bistrița în vederea internării, existând riscul de răspândire a bolii”, precizează în document, procurorul șef Angelica Țiganetea.

Primarului localității spune că nu s-a aflat de unde a luat bătrâna virusul, însă toți cei care au intrat în contact cu ea sunt izolați la domiciliu.

„Femeia este imobilizată la pat și nu a vrut să meargă la spital. A spus că ea vrea să moară acasă. Nu știm de unde a luat virusul, dar toți cu care a intrat în contact sunt izolați la domiciliu”, a declarat pentru Realitatea de Bistrița, primarul comunei Măgura Ilvei, Valer Avram.


Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More