Un tânăr, de 17 ani, din Sighetu Marmației s-a ales cu un dosar penal pentru infracțiunea de furt.
IPJ Maramureș informează că polițiștii Biroului de Investigații Criminale Sighetu Marmaţiei au identificat un tânăr de 17 ani, din municipiu, bănuit de comiterea unui furt.
În urma investigațiilor efectuate, oamenii legii au constatat că în cursul lunii ianuarie, acesta ar fi profitat de neatenţia unei bătrâne care se deplasa pe strada Zimbrului din municipiu, şi i-ar fi furat poşeta în care avea acte personale, telefonul mobil şi bani. O parte din prejudiciu a fost recuperat şi restituit victimei.
Pe numele tânărului a fost întocmit dosar penal pentru furt, polițiștii continuând documentarea activității sale infracționale.