Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului
PNL 728

Dosarul ”Proxeneți la Dej”: Arest la domiciliu și control judiciar pentru trei dintre ei. Alți trei rămân după gratii

0 3.385

Tribunalul Cluj a decis în ședința din 20 mai ca trei dintre inculpații din dosarul de proxenetism de la Dej să rămână după gratii, în timp ce alți doi au primit arest la domiciliu, iar unul va fi cercetat în continuare sub control judiciar.

Potrivit deciziei Tribunalului Cluj, dată publicității azi, Vlad-Alexandru Rotar, acuzat de complicitate la infracțiunea de proxenetism, va fi cercetat în continuare sub control judiciar. De asemenea, Augustin Călin Man și Lucian Dorin Jula, vor fi cercetați în continuare în arest la domiciliu.

Pentru ceilalți trei inculpați instanța nu a fost atât de permisivă. Astfel, Codin Iuliu Pop (Coco), Cosmin Sorin Pop (Sharpele) și Tudor Vasile Vlașin, vor rămâne după gratii până la finalul perioadei de arest preventiv.

„În baza art. 204 din C.p.p. rap. la art. 425 ind. 1 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C.p.p.,

1. Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpatul Pop Cosmin Sorin – împotriva încheierii penale nr. 14/A/CC/08.05.2020 a Judecătoriei Dej.

2. Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpatul Pop Codin Iuliu – împotriva încheierii penale nr. 14/A/CC/08.05.2020 a Judecătoriei Dej.

3. Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpatul Vlașin Tudor Vasile – împotriva încheierii penale nr. 14/A/CC/08.05.2020 a Judecătoriei Dej. 4. În baza art. 204 alin. (12) din C.p.p. rap. la art. 221 alin. (1), alin. (2) şi alin. (4) din C.p.p.,

Admite, în parte, contestaţia formulată de inculpatul Jula Lucian – împotriva încheierii penale nr. 14/A/CC/08.05.2020 a Judecătoriei Dej. Dispune înlocuirea măsurii arestării preventive luate faţă de inculpatul Jula Lucian prin încheierea penală nr. 14/A/CC/08.05.2020 a Judecătoriei Dej cu măsura arestului la domiciliu pe o durată de 16 de zile, începând cu data 21.05.2020 până la data de 06.06.2020, inclusiv. 

Pe durata arestului la domiciliu, inculpatul Jula Lucian Dorin are următoarele obligaţii: a) să se prezinte în faţa organului judiciar în faţa căruia se află cauza ori de câte ori este chemat; b) să nu comunice cu ceilalţi inculpaţi, cu persoanele vătămate şi martorii din cauză (cu excepţia numitei Jula Iulia). Atrage atenţia inculpatului Jula Lucian Dorin că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor ce îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. Dispune comunicarea copiei de pe prezenta I.P.J. Cluj – Biroul Supravegheri Judiciare, desemnat cu supravegherea inculpatului, serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor şi poliţiei de frontieră. 5. În baza art. 204 alin. (12) din C.p.p. rap. la art. 221 alin. (1), alin. (2) şi alin. (4) din C.p.p.,

Admite, în parte, contestaţia formulată de inculpatul Man Augustin Călin – împotriva încheierii penale nr. 14/A/CC/ 08.05.2020 a Judecătoriei Dej. Dispune înlocuirea măsurii arestării preventive luate faţă de inculpatul Man Călin prin încheierea penală nr. 14/A/CC/08.05.2020 a Judecătoriei Dej cu măsura arestului la domiciliu pe o durată de 16 de zile, începând cu data 21.05.2020 până la data de 06.06.2020, inclusiv.

Pe durata arestului la domiciliu, inculpatul Man Augustin Călin are următoarele obligaţii: a) să se prezinte în faţa organului judiciar în faţa căruia se află cauza ori de câte ori este chemat; b) să nu comunice cu ceilalţi inculpaţi, cu persoanele vătămate şi martorii din cauză (cu excepţia numitei B M R). Atrage atenţia inculpatului Man Augustin Călin că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor ce îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. Dispune comunicarea copiei de pe prezenta I.P.J. Cluj – Biroul Supravegheri Judiciare, desemnat cu supravegherea inculpatului, serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor şi poliţiei de frontieră. 6. În baza art. 204 alin. (12) din C.p.p. rap. la art. 215 alin. (1), alin. (2) lit. a), d), f), j), alin. (3)-(4) din C.p.p.,

Admite, în parte, contestaţia formulată de inculpatul Rotar Vlad Alexandru – împotriva încheierii penale nr. 14/A/CC/08.05.2020 a Judecătoriei Dej. Înlocuieşte măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul Rotaru Vlad Alexandru prin încheierea penală nr. 14/A/CC/08.05.2020 a Judecătoriei Dej cu măsura controlului judiciar pe o durată de 46 de zile, începând cu data 21.05.2020 până la data de 05.07.2020, inclusiv. 

Pe durata controlului judiciar, inculpatul Rotar Vlad Alexandru trebuie să respecte următoarele obligaţii: – să se prezinte la organul judiciar în faţa căruia se află cauza ori de câte ori este chemat; – să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; – să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura (Biroul de Supraveghere Judiciară din Cadrul I.P.J. Cluj), conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. Impune inculpatului Rotar Vlad Alexandru  ca, pe timpul controlului judiciar, să respecte următoarele obligaţii: – să nu depăşească limita teritorială a judeţului Cluj, decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei de judecată; – să nu se apropie să nu comunice, direct sau indirect, pe nicio cale cu ceilalţi inculpaţi, cu persoanele vătămate şi martorii din cauză; – să comunice periodic informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă; – să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme. Atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. În baza art. 275 alin. (2) din C.p.p.,

Obligă pe fiecare dintre inculpaţii Pop Cosmin Sorin, Pop Codin Iuliu, Vlașin Tudor Vasile la plata a câte 200 lei (în total 600 lei), cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. În baza art. 275 alin. (3) din C.p.p., Celelalte cheltuieli judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă. Pronunţată camera de consiliu, astăzi, data de 21.05.2020.”

Pe aceeași temă:

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More