Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Două accidente pe aceeași stradă, în Baia Mare

0 535

Două evenimente rutiere s-au produs în prima parte a zilei de sâmbătă pe aceeași stradă în Baia Mare, la doar două ore distanță unul de celălalt.

Primul accident rutier a avut loc în jurul orei 12:30 pe Bulevardul Independenței din Baia Mare, în zona Habitex, în evenimentul rutier fiind implicate două autoturisme.

La fața locului au intervenit echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Maramureș, pompieri și SMURD, dar și polițiștii. O persoană a necesitat îngrijiri medicale, fiind preluată de autosanitara care a intervenit și transportată la spital.

Două ore mai târziu, pe același bulevard, dar în zona benzinăriei Lukoil, s-a produs un al doilea accident de circulație. Și în acest caz o persoană a suferit răni, fiind preluată de ambulanță pentru a fi transportată la spital.

Tot azi, în județul Maramureș s-a mai produs un accident rutier, în jurul orei 11:14, în Baia Sprie. De această dată a fost vorba despre un pieton accidentat de o mașină în zona centrală a localității, victima fiind preluată de ambulanță și transportată la spital pentru îngrijiri medicale suplimentare.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.