Două accidente grave de circulație, soldate cu trei persoane rănite, au avut loc marți în zona locaității sălăjene Jibou.
Primul accident a avut loc în jurul orei 13.25, pe DJ 108A. Un tânăr de 20 ani, din Jibou, conducea un autoturism între localităţile Jibou şi Someş Odorhei, dar din cauza nerespectării distanţei de siguranţă faţă de o căruţă care circula în faţa sa, a intrat în coliziune cu acesta.
În urma impactului, o tânără de 18 ani a fost accidentată grav, iar o alta de 28 ani a suferit leziuni uşoare. Ambele tinere erau pasagere în căruţă. Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
Cel de-al doilea accident s-a produs în jurul orei 17.40, pe DN 1H, între Surduc şi Tihău, unde un bărbat de 53 ani, din Jibou, a condus autoturismul proprietate personală, iar la ieşirea dintr-o curbă, a acroşat cu partea dreaptă a autoturismului o femeie de 52 ani, din Cuceu, care circula pe marginea din drumului, fără a purta îmbrăcăminte cu elemente reflectorizante.
În urma impactului, femeia a fost ranită grav. Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
În ambele cazuri, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.