Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Două case cuprinse de flăcări. Cauza incendiilor este coșul de fum

0 91

Două incendii puternice au afectat două gospodării din Sălaj, în ambele cazuri flăcările pornind de la coșurile de fum necurățate corespunzător.

Primul incendiu a fost sesizat în noaptea de sâmbătă spre duminică, puțin după miezul nopții. Un apel la 112 anunța izbucnirea unui incendiu la o gospodărie de pe strada Avram Iancu din Ileanda.

”Cauza probabilă de incendiu a fost coşul de fum deteriorat. Au ars elemente din acoperiş pe aproximativ 25 mp şi s-a deteriorat tavanul de rigips al unei camere pe aproximativ 25 mp”, precizează reprezentanții ISU Sălaj.

Cel de-al doilea incendiu a fost sesizat duminică dimineaţa, la ora 05.23.

”Secţia de pompieri Şimleu Silvaniei a fost solicitată să intervină la un incendiu izbucnit la o casă în localitatea Giurtelecu Simleului. Cauza probabilă de incendiu a fost coşul de fum necurăţat de funingine. A ars acoperişul casei pe 95 mp şi au fost afectate 3 camere şi o mare parte din bunurile din acestea”, mai spun cei de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Sălaj.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.