Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Două case cuprinse de flăcări la Viile Tecii

0 386

Două case au fost cuprinse de flăcări, luni după-amiaza, în localitatea bistrițeană Viile Tecii.

Pompierii militari de la Punctul de Lucru Lechința și de la Detașamentul de pompieri Bistrița au intervenit la un incendiu izbucnit la acoperișul unei case de locuit din localitatea Viile Tecii.

La sosirea pompierilor la fața locului, incendiul se manifesta violent, ardere generalizată, cu flacără deschisă ce putea fi observată de la câțiva kilometri distanță.

Incendiul cuprinse acoperișurile a două case de locuit învecinate, pe suprafețe de cca. 50 mp, respectiv 80 mp, informează purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud.

”Din fericire, persoanele care locuiau în cele două case (șase copii și doi adulți într-o locuință, respectiv trei copii și doi adulți în cealaltă casă) s-au autoevacuat în condiții de siguranță. În momentul de față, sunt la rude, în cele trei case din imediata apropiere, imobile care au fost salvate de intervenția pompierilor. Exista riscul extinderii incendiului și la aceste imobile”, mai spun reprezentanții ISU.

Pompierii militari de la Punctul de Lucru Lechinta și Detașamentul de pompieri Bistrița, alături de SVSU Teaca au realizat mai multe dispozitive de intervenție până la locul incendiului. Casele sunt în zonă greu accesibilă autospecialelor de intervenție, iar alimentarea acestora a fost realizată din sat (aproximativ 3 km de locul intervenției).

Flăcările au afectat în totalitate acoperișurile celor două imobile. Intervenția a durat mai bine de două ore. Incendiul a fost provocat, cel mai probabil, de jar / o scânteie de la o soba neprotejată față de materiale care se pot aprinde ușor (combustibile).

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More