Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Două fete au ajuns la spital după ce au fost acroșate de un autoturism. Șoferul s-a făcut nevăzut

0 302

Două persoane au ajuns la spital, la acest sfârșit de săptămână, după ce au fost acroșate de un autoturism. După impact, șoferul a părăsit locul faptei fără încuviințarea Poliției.

Accidentul a avut loc vineri, 19 ianuarie a.c., în jurul orei 12, informează IPJ Sălaj într-un comunicat de presă.

”Polițiști din cadrul Serviciului Rutier s-au sesizat din oficiu, cu privire la faptul că în dimineața acelei zile, în jurul orei 7.30, un bărbat de 44 ani în timp ce conducea autoturismul prin localitatea Derșida nu a adaptat viteza de deplasare la condițiile de drum, carosabilul fiind umed, a pătruns pe sensul opus de circulație și a acroșat două minore de 14, respectiv 16 ani, care se deplasau regulamentar în calitate de pietoni, după care a intrat în coliziune cu un autoturism care se afla staționat”, precizează sursa citată.

În urma impactului a rezultat rănirea ușoară a pietonilor.

După producerea accidentului, șoferul a părăsit locul faptei fără încuviințarea Poliției, fiind identificat în scurt timp.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea Poliției.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.