Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Două mașini au zburat de pe șosea la ieșire din Huedin. Șoferii au scăpat cu viață – FOTO

0 1.097

Accident rutier soldat cu două persoane rănite, sâmbătă după-amiază, la ieșire din Huedin. Două autoturisme au zburat de pe șosea.

Evenimentul rutier s-a produs în jurul orei 17:30, la ieșire din Huedin spre Oradea. Două autoturisme au intrat în coliziune, ambele părăsind carosabilul în urma impactului violent.

”O autospecială cu modul de descarcerare și un echipaj SAJ au intervenit pentru gestionarea unei situații de urgență ca urmare a unui accident rutier care s-a petrecut la ieșirea din orașul Huedin, în jurul orei 17.30”, spune purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Cluj.

Potrivit acestuia, autoturismele avariate au fost proiectate în afara părții carosabile în urma impactului, dar nu au fost necesare operațiuni pentru descarcerare.

Se pare că în autoturismele implicate au fost doar cei doi șoferi, care au ieșit pe picioarele lor din autovehicule, și care au fost consultați medical de către echipajul SAJ.

Potrivit polițiștilor, accidentul a fost provocat din cauza nerespectării distanței regulamentare de deplasare față de autoturismul care circula în față. Șoferul vinovat de producerea accidentului are 38 de ani și este din județul Sălaj, în timp ce celălalt șofer este din localitatea clujeană Morlaca, comuna Poieni.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More