Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Două mașini implicate în accident la Gherla. Una dintre ele a ajuns într-un gard – FOTO/VIDEO

0 233

accident dejului gherla

Un accident de circulație a avut loc astăzi, în jurul orei 11:30, pe strada Dejului din Gherla, județul Cluj.

Potrivit primelor informații, în accident au fost implicate două autoturisme. Martorii spun că evenimentul rutier s-a produs din cauza neacordării de prioritate. Un autoturism marca Volkswagen care circula pe strada Vasile Lucaciu, ajuns la intersecția cu strada Dejului nu ar fi respectat semnificația indicatorului STOP și a intrat în coliziune cu un autoturism marca Skoda, care circula regulamentar pe direcția de mers Dej-Gherla.

În urma impactului, autoturismul marca Skoda a rupt un copac și a fost proiectat în gardul unui imobil.

ACTUALIZARE: ”În jurul orei 11:30, o femeie în vârstă de 54 de ani din Gherla, în timp ce conducea un autoturism pe strada Vasile Lucaciu, la intersecția cu strada Dejului, nu a respectat semnificația indicatorului OPRIRE și nu s-a asigurat corespunzător intrând în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 76 de ani din Cluj-Napoca care circula regulamentar. În urma impactului, autoturismul acroșat a fost proiectat în afara părții carosabile intrând în gardul unui imobil din zonă. Accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale”, a declarat pentru Someșeanul.ro Carmen Jucan, purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj.

 

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More