Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Două mașini s-au ciocnit la Mica, după ce una dintre ele a lovit un cap de pod – FOTO

0 1.386

Accident de circulație vineri după-amiază, pe drumul județean 172 F, care face legătura între Dej și Beclean prin localitatea clujeană Mica. Două autoturisme au fost avariate iar o persoană a ajuns la spital.

Accidentul s-a produs în jurul orei 15:30, la fața locului intervenind, pe lângă echipaje de polițiști, și pompierii și un echipaj SMURD, acesta din urmă transportând o victimă la spital.

Potrivit martorilor, un autoturism Fiat înmatriculat în Bistrița-Năsăud, care circula înspre Dej, a frânat în apropierea unei curbe la stânga, însă mașina a derapat pe drum necurățat, a lovit un cap de pod, după care a revenit pe sensul de mers, rotindu-se pe șosea.

În acel moment, un alt autoturism, marca Toyota, înmatriculat tot în Bistrița-Năsăud și care circula în aceeași direcție, nu a mai putut evita impactul cu autoturismul Fiat, pe care l-a lovit în lateral după care a ajuns în șanțul de pe cealaltă parte a drumului.

În urma accidentului, o femeie aflată pe locul din dreapta față în autoturismul Fiat a suferit leziuni în zona capului, aceasta fiind preluată și transportată la spitalul din Dej de o autosanitară SMURD. Tânăra care se afla la volanul autoturismului Fiat a scăpat fără să fie rănită, la fel și persoanele aflate în autoturismul Toyota.

Din cauza accidentului, circulația rutieră prin localitatea Mica, între Beclean și Dej, a fost blocată până la îndepărtarea autoturismelor implicate în accident și finalizarea cercetărilor făcute de polițiști la fața locului. Aceștia urmează să stabilească circumstanțele producerii accidentului și măsurile care se impun.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.