Două persoane au ajuns în stare gravă la spital după ce au fost găsite inconştiente, în propria locuinţă, pe strada Livezilor din cartierul Ocna Dej, municipiul Dej.
La faţa locului s-au deplasat pompierii dejeni şi un echipaj SMURD, dar s-a solicitat ulterior şi sprijinul unei ambulanţe cu medic. Echipajele de prim-ajutor au găsit două persoane inconştiente, o femeie de aproximativ 80 de ani şi un bărbat de circa 55 de ani.
ACTUALIZARE 1: Vecinii povestesc că au tot simţit miros de gaz în ultimele zile şi chiar le-ar fi spus celor doi că ceva nu e în regulă. Astăzi, amândoi au fost găsiţi inconştienţi, în stare gravă, cel mai probabil asfixiaţi. Tot vecinii spun că femeia de aproximativ 80 de ani este mătuşa bărbatului şi că aceasta ar avea grijă de el.
O altă ambulanţă de la Dej a fost trimisă pe strada Livezilor pentru că a fost nevoie ca ambele victime să fie intubate.
Reprezentanţi ai companiei eON Gaz, dar şi poliţiştii criminalişti s-au deplasat la faţa locului pentru a stabili ce s-a întâmplat cu exactitate.
ACTUALIZARE 2: Cele două victime au ajuns în Camera de Primiri Urgenţe a Spitalului Municipal Dej. Conform medicilor, ambele victime au fost resuscitate.
”În jurul orei 15:30, poliția a fost sesizată de către o femeie din Dej cu privire la faptul că vecinii acesteia, o femeie în vârstă de 88 de ani și nepotul ei, un bărbat de 53 de ani, nu au mai fost văzuți de ieri, ușa casei fiind încuiată pe dinauntru.
Din primele informații, se pare că ar fi vorba despre o intoxicație cu monoxid de carbon”, a declarat pentru Someșeanul.ro agent de poliție Carmen Jucan din cadrul IPJ Cluj.
Intoxicati Ocna Dej by Irina Maxim
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.