Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Două persoane rănite în urma unui accident. O motocicletă lovită de o mașină

0 96

O autospecială un echipaj SMURD și un echipaj SAJ au fost alertate în jurul orei 12:30, ca urmare a unui accident rutier produs pe strada 1 Decembrie 1918 din municipiul Cluj Napoca.

”Pompierii au găsit la fața locului un autoturism și o motocicletă avariate, iar pasagerul și conducătorul motocicletei erau întinși pe jos și au solicitat asistență medicală. Aceștia erau în stare de conștiență și cooperanți”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Cluj.

Conform acestuia, ce doi bărbați răniți, în vârstă de aproximativ 30 de ani, au fost preluați de către echipajele SMURD și SAJ, fiind transportați la spital pentru îngrijiri și investigații de specialitate.

Pompierii au sprijinit acordarea primului ajutor calificat și au asigurat măsuri de prevenirea incendiilor, având în vedere scurgerile de combustibil din rezervorul motocicletei.

”Din primele informații, conducătorul unui autoturism, de 60 de ani, din comuna Vultureni, care se afla pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, la punerea în mișcare a autovehiculului, ar fi intrat în coliziune cu un motociclu, condus de un bărbat de 36 de ani, din Cluj-Napoca, pe aceeași stradă, cu direcția spre strada Miraslău. Ulterior impactului, motociclul s-a răsturnat pe partea carosabilă”, a transmis IPJ Cluj.

Urmare a evenimentului produs, conducătorul motociclului, alături de pasagerul acestuia, un bărbat de 36 de ani, din Florești, au fost transportați în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.

Testările cu aparatul etilotest au fost negative.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More