Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Două victime și două mașini distruse într-un accident pe DN 17, la Șintereag – FOTO

0 787

Un accident de circulație soldat cu două persoane rănite, în care au fost implicate două autoturisme, s-a produs în această dimineață pe drumul național 17, pe raza localității bistrițene Șintereag.

Evenimentul rutier s-a produs puțin după ora 8, când unul dintre autoturisme a pătruns pe contrasens, unde s-a izbit frontal violent de alt autoturism. În urma impactului, autoturismul Dacia Logan a părăsit carosabilul, ajungând în șanțul de pe marginea drumului.

În urma accidentului s-au înregistrat două persoane rănite, doi bărbați, care au fost preluați de echipajele medicale ale ambulanței și transportați la spital.

”Victimele erau conștiente, cooperante, prezentau leziuni și traumatisme suferite în urma accidentului”, precizează Marius Rus, purtător de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud.

La fața locului au intervenit echipaje de descarcerare din cadrul ISU Bistrița, dar și ambulanțe și echipaje de poliție, acestea din urma asigurând zona până la finalizarea cercetărilor. Polițiștii urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs evenimentul rutier.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.