Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Dragonii Transilvani au revenit acasă, fiind primiți cu brațele deschise de rude, prieteni și oficialități – FOTO/VIDEO

0 33

Piața Bobâlna din municipiul Dej a găzduit azi la amiază ceremonia de repatriere a militarilor români din cadrul Batalionului 811 Infanterie ”Protecția Forței” din Afganistan.

Reîntorși acasă în valuri în ultima lună de zile, militarii români au beneficiat azi de o primire fastuoasă, așa cum se cuvine. Oficialități locale și județene, în frunte cu ministrul Apărării, Mihnea Motoc, cu toții i-au întâmpinat cu bucurie și cu brațele deschise pe militarii Batalionului 811 Infanterie Dej, întorși cu misiune îndeplinită din Afganistan.

Alături de aceștia au fost prezenți la impresionanta ceremonie membri ai familiilor militarilor, prieteni, sau simpli dejeni care au vrut să le fie alături la momentele de onor și recunoștință. Un sobor de preoți în frunte cu ÎPS Andrei Andreicuț a oficiat o slujbă religioasă, apoi ministrul Mihnea Motoc și primarul Dejului, Costan Morar au rostit discursuri, în care nu au uitat să le mulțumească militarilor pentru dăruință și devotament.

tot în cadrul ceremoniei de azi au fost decorați cei trei militari ai Batalionului 811, care în luna septembrie a anului trecut au fost răniți în misiune. Este vorba despre locotenentul Adrian Ciprian Iriciuc, caporalul clasa a III-a Sergiu Andrei Lineschi şi caporalul clasa a III-a Ion Ichim, care au fost răniți ușor în urma unui atac cu mașină capcană.

La finalul ceremoniei, toți militarii Batalionului 811 Infanterie Dej au defilat în fața oficialităților și a mulțimii de dejeni care i-a răsplătit cu aplauze.

Dragonii Transilvani au executat operaţii în cadrul misiunii Resolute Support începând cu luna august a anului 2015 în provincia Kandahar din sudul Afganistanului.  Parte componentă a Task Force-ului Polar Bear Dragons militarii dejeni au îndeplinit misiuni pentru asistenţa şi consilierea forţelor de securitate afgane, sprijinul populaţiei locale şi securizarea Bazei Aeriene Kandahar.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.