Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

”Dragoste la Dej” festival-concurs de muzică folk în cadrul Zilelor Municipiului Dej – FOTO/VIDEO

0 43

Dragoste la Dej - festival de muzica folk la Zilele Dejului

Cea de-a treia zi dedicată sărbătoririi a 800 de ani de atestare documentară a Municipiului Dej a fost dedicată muzicii folk. Festivalul-concurs ”Dragoste la Dej”, recitalurile extraordinare susținute de Florin Săsărman, Magda Puskas și Ducu Bertzi, dar și concertul susținut de Alexandru Cristea Quintet, au ținut dejenii în Piața Bobâlna până după miezul nopții.

În prima parte a zilei de joi, una realizată de către Someșeanul.ro în colaborare cu Centrul Cultural ”Arta” Dej și Primăria Municipiului Dej, a avut loc festivalul-concurs ”Dragoste la Dej”, ajuns la a doua ediție. Juriul concursului a fost format din Mariana Reman, referent de specialitate al casei de Cultură Dej, solista Magda Puskas și solistul Florin Săsărman, cel care a fost și președintele juriului, dar și inițiatorul și sufletul acestui festival.

În concurs s-au înscris șapte concurenți, fiecare având ca misiune să cucerească juriul cu două melodii. La finalul concursului, juriul a anunțat și câștigătorii din acest an:

Norbert Lovas – Premiul special ”Diligența de Bizanț” Radio Cluj – o chitară preamplificată

Maria și Antonela Moldovan – Premiul special oferit de firma Tresspass – un voucher de 400 de lei

Gabriel Cupșa – Premiul III – 300 de lei

Adina Oros – Premiul II – 400 de lei

Bogdan Moșuțiu – Premul I – 500 de lei.

În cadrul festivalului-concurs ”Dragoste la Dej”, în timp ce juriul s-a retras să delibereze și să decidă câștigătorii, pe scenă la Zilele Municipiului Dej au urcat Deona Roman, trupa Marado Dej și Marin și Petra Grad.

Seara dedicată muzicii folk a continuat apoi cu recitalurile extraordinare susținute de Florin Săsărman, Magda Puskas și Ducu Bertzi. Dejenii iubitori de muzică de calitate au fost ținuți în Piața Bobâlna până după miezul nopții de Alexandru Cristea Quintet, care le-a oferit celor prezenți un recital emoționant.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.