O femeie din Dej trece prin clipe groaznice după ce azi-dimineață a pierdut bebelușul pe care îl purta în pântece.
Femeia de aproximativ 30 de ani, care avea sarcina aproape la termen, a fost internată ieri la Spitalul Municipal Dej, aceasta având contracții. Azi-dimineață însă, în jurul orei 6, cea care urma să fie mămică de băiețel a fost transportată de o ambulanță de la Dej la Clinica Ginecologie ”Dominic Stanca” din Cluj-Napoca.
”Femeia se afla la a treia sarcină, a avut nașteri normale. Ieri, în jurul prânzului, s-a prezentat la Spitalul Municipal Dej având primele contracții, care ulterior s-au oprit. Din câte știm noi, femeia prezenta hipertensiune, care a fost stabilizată sub tratament. Aceasta avea o sarcină normală, monitorizată și ținută sub observație. Dimineață, în jurul orei 6, s-au constat bătăi anormale ale inimii fătului (semne de suferință fetală acută), motiv pentru care a fost trimis de urgență la Cluj-Napoca”, a declarat pentru Someșeanul.ro Antonela Nicoară, purtător de cuvânt al Spitalului Municipal Dej.
În cele din urmă, bebelușul a decedat. Deocamdată nu se știe cu exactitate când a murit copilașul, dar cert este că medicii nu au putut face nimic pentru a-l salva.
Femeia se află în continuare la Cluj-Napoca sub supraveghere medicală.
Urmează ca necropsia să stabilească cauza decesului.
v-ati gasit si voi sa faceti stiri. de astea se intampla in fiecare zi. vai de capul vostru si de stirile voastre:))