Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Destine Holidays

Drogat la volan, bloca circulația în Bistrița. O femeie a sunat la 112

0 591

În dimineața de ieri, 2 februarie a.c., polițiștii Biroului Rutier au depistat, în flagrant delict, un tânăr de 22 de ani, din Bistrița, pe care-l bănuiesc de comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența unor substanțe psihoactive.

În fapt, o femeie a sesizat faptul că un tânăr în stare de inconștiență se află la volanul unui autovehicul oprit pe partea carosabilă, pe strada Drumul Dumitrei Vechi și care obstrucționează deplasarea autovehiculelor în zonă. La fața locului, cel în cauză a refuzat transportul la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Polițiștii l-au identificat ca fiind un tânăr de 22 de ani, din Bistrița și l-au testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Acesta a fost testat cu aparatul DRUGTEST 5000, rezultatul fiind pozitiv în cazul substanțelor  methamphetamină și cannabis și a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice.

În urma controlului corporal, asupra lui au fost descoperite și ridicate în vederea continuării cercetărilor substanțe vegetale de culoare verde și substanțe sub formă de cristale, susceptibile a fi psihoactive.

Polițiștii Biroului Rutier au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influența unor substanțe psihoactive, infracțiune prevăzută de art. 336, alin (2) din Codul Penal și pedepsită cu închisoarea de la unu la 5 ani sau cu amendă.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More