Drogat la volan, urmărit de polițiști din Beclean până în Feleac. A lovit și o autospecială de poliție
O urmărire a Rutierei Beclean s-a sfârșit în arestul Poliției pentru un tânăr care a pus în pericol siguranța circulației pe drumurile publice
La data de 11 august a.c., în urma probelor administrate, polițiștii din Beclean au dispus reținerea unui tânăr de 21 de ani, din Feleac, cercetat pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și distrugere. Astăzi, 12 august va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean, în vederea arestării preventive.
În fapt, în dimineața de ieri, 11 august, polițiștii rutieri din Beclean, aflați în serviciul de patrulare pe raza orașului, au efectuat semnale de oprire unui autoturism cu privire la care aveau suspiciuni, însă conducătorul acestuia nu a oprit.
A fost urmărit în trafic pe Drumul Național 17, iar ulterior, pe Drumul Județean 151, în Chiraleș, a fost blocat de autospeciala de la rutieră. Conducătorul auto nu a oprit, acroșând autospeciala și continuându-și deplasarea.
Polițiștii au continuat urmărirea până în localitatea Feleac, unde a fost imobilizat și condus la sediul Poliției. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că are suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
Totodată, a fost testat cu aparatul Drugtest, rezultatul fiind pozitiv în cazul substanței metamfetamină și a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice.

Cercetările continuă în cadrul dosarului penal întocmit, de către polițiștii Compartimentului Rutier Beclean.