Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Drogat și băut, a sustras mașina unei femei și a pornit la plimbare prin Bistrița

0 476

Noaptea trecută, polițiștii Biroului Rutier Bistrița au depistat, în flagrant delict, un tânăr fără permis care se afla sub influența alcoolului și a unor substanțe psihoactive, la volanul unui autoturism care ar fi fost sustras

Astfel, în jurul orei 02.30, pe o stradă din Bistrița, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism în care se aflau doi tineri. La volan a fost identificați un tânăr de 23 de ani, din localitate, care nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și pasagerul, un tânăr de 21 de ani, din Bistrița.

În urma verificărilor efectuate, a reieșit faptul că autoturismul pe care-l conducea aparține unei femei din Bistrița, fiind sustras din apropierea locuinței.

Cel în cauză a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,23 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, a fost testat și cu aparatul DRUG TEST 5000, rezultatul fiind pozitiv în cazul substanțelor cannabis și methamphetamină. Tânărul a fost condus la spital pentru a-i fi prelevate mostre biologice.

Polițiștii Biroului Rutier au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul        săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, furt în scop de folosință și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe.

Totodată, conducătorul auto a fost sancționat contravențional pentru nerespectarea restricțiilor de circulație în context Covid și a normelor rutiere, iar pasagerul pentru nerespectarea restricțiilor de circulație în context Covid.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More