Drumul cu probleme, DN1C Dej-Baia Mare. Se promite finalizarea lucrărilor până în august 2018
CNAIR a anunțat că lucrările la DN1C, drum cu probleme încă din 2013, vor fi finalizate până la finalul lunii august 2018.
Alunecări de teren, circulație pe un singur sens, probleme apărute pe drumul DN1C Dej-Baia Mare, au dat de furcă atât șoferilor cât și celor de la CNAIR. Punctul fierbinte a fost zona Pasului Mesteacăn. Totuși la finalul lunii mai s-au demarat lucrări de reparații.
Astfel, marți, 12 iunie, Compania Naţională de Administrarea a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat că lucrările vor fi finalizate până la finalul lunii august 2018. Lucrările de remediere au fost inspectate de Narcis Neaga, directorul general al companiei, iar reprezentanţii antreprenorului, FCC Construccioni SA, au estimat că lucrările de reparaţii vor fi finalizate în cursul lunii august anul curent.
De asemenea, conform AGERPRES, șeful CNAIR a cerut conducerii DRDP Cluj să supravegheze riguros toate lucrările şi să fie foarte atenţi la respectarea termenelor asumate de constructori, precum şi la calitatea lucrărilor executate.