Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Drumul dintre Dej și Unguraș, în continuare ca după bombardament

0 67

Locuitorii comunei clujene Mica, în frunte cu primarul Tiberiu Zelencz, protestează din nou la adresa conducerii județene față de situația dezastruoasă a drumului județean 161 D, care leagă Dejul de localitățile Nireș și Unguraș.

Situația nu este una nouă și durează de mai mulți ani, timp în care s-au realizat tot felul de lucrări de mântuială, mai mult de ochii lumii. Drumul a fost peticit, asfaltat și apoi iar reabilitat, însă lucrările au fost făcute în bătaie de joc, astfel că după doar câteva ploi craterele și-au făcut din nou apariția în carosabil. Și asta nu a fost singura problemă, ”lucrările” realizate provocând pagube însemnate atât șoferilor, prin parbrizele sparte, cât și localnicilor care locuiesc în apropierea drumului, mulți alegându-se cu geamurile sparte.

Primarul Tiberiu Zelencz a trimis din nou spre Consiliul Județean o adresă prin care solicită de urgență intervenția autorităților.

”Am înaintat Consiliului județean Cluj o adresă în care am expus nemulțumirea tuturor cetățenilor localității Nireș și nu numai față de DJ 161 D.

Este inadmisibil ca după atâția ani să fim amăgiți cu promisiuni, iar lucrările care se fac pe acest drum să se rezume doar la niște „cârpeli” care la prima ploaie încep să se deterioreze și în scurt timp să apără gropile din ce în ce mai mari.

Mulți mi-au adus acuze că, în calitate de primar, nu mă implic în rezolvarea acestei probleme privind asfaltarea DJ 161 D. Acest drum județean nu poate fi asfaltat sau reparat din banii publici ai comunei Mica. Sunt la fel de dezamăgit ca și dumneavoastră, însă din păcate doar administratorul drumului, care este Consiliul județean Cluj, poate aloca bani pentru DJ 161 D.

Mariflor

Sunt în asentimentul tuturor cetățenilor nemulțumiți și fac tot ce îmi stă în putere pentru rezolvarea acestei situații, doar că din păcate soluționarea unor probleme nu depind de mine. Cele peste 100 de sesizări primite de la cetățeni au ajuns astăzi la Consiliul județean Cluj și sper ca nemulțumirile exprimate de dumneavoastră să aibă rezultatul dorit: ASFALTAREA DJ 161 D, precum și reabilitarea Podului „Ciureanului” din Nireș. Nu ne dorim lucruri ieșite din comun și imposibil de realizat. Ne dorim normalitate și un drum asfaltat care să nu ne pună viața în pericol”, spune Tiberiu Zelencz.

În sprijinul intereselor locuitorilor comunei Mica și a primarului acesteia a sărit și deputatul Horia Nasra, care acuză administrația județeană de faptul că discriminează anumite comune din considerente politice.

„Îi solicit președintelui Consiliul Județean Cluj să fie cinstit în privința finanțării modernizării și reabilitării drumurilor județene, pentru că după un prim an de mandat este cât se poate de evident că a discriminat mai multe comune din Cluj din considerente politice, cele mai recente exemple fiind drumurile județene ce afectează viața locuitorilor din comunele Mica și Chinteni, respectiv DJ 161 D și DJ 109. În aceeași speță nu ocolesc rolul reprezentanților PSD Cluj de a susține interesele județului la nivel guvernamental și asigur clujenii că în perioada următoare drumurile județene vor beneficia de sprijinul Guvernului în cel mai corect mod. Le solicit reprezentanților PNL Cluj să înțeleagă că epoca alocărilor financiare în baza carnetului de partid a trecut, atât din punct de vedere moral, etic cât și legal”, a declarat liderul PSD Cluj.

Despre drumul județean 161D am mai scris și noi:

Lucrări ”în bătaie de joc” la DJ 161D, în localitatea clujeană Nireș – VIDEO

Mihai Seplecan și Vakar Istvan, în vizită de lucru la Nireș, unde încep lucrările la drumul județean 161D – FOTO/VIDEO

Mihai Seplecan, dezamăgit de lucrările la drumul din Nireș: ”Opresc toate plățile. Asta-i bătaie de joc pe bani publici”

 

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More