Educație prin șah, o nouă materie ce va intra în programa școlară
Din anul școlar 2014 – 2015, elevii din învățământul primar vor avea parte de o nouă materie pe care să o studieze la școală. Educația prin șah va intra în programa școlară.
Ministrul Educației Naționale, Remus Pricopie, a aprobat, prin ordin de ministru, Programele școlare pentru disciplina opțională ‘Educație prin șah’, anul I și anul al II-lea de studiu.
Acestea intră în curriculum la decizia școlii pentru învățământul primar și vor putea fi folosite începând cu anul școlar 2014-2015. Elevii vor avea ocazia să se familiarizeze cu tabla de șah, cu regulile de joc și să decodifice semnificația semnelor convenționale utilizate în partida de șah. Exercițiile de interpretare, observația, simularea unor situații de joc, calculul unor variante de joc sunt etape pe care elevii le vor parcurge în cei doi ani de studiu.
Programele au fost realizate în urma consultărilor cu specialiștii din cadrul Federației Române de Șah.