Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Efective de jandarmi vor asigura măsuri de ordine publică la meciul de fotbal dintre CFR şi Astra

0 22

Efective de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca vor asigura măsurile de ordine publică şi siguranţa spectatorilor ce vor fi prezenţi la meciul de fotbal dintre „F.C. CFR 1907 Cluj-Napoca” şi „F.C. Astra Giurgiu”, din cadrul Ligii I, care se va disputa mâine, 19 septembrie a.c., pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” din Cluj-Napoca, începând cu ora 21.00.

Intrarea în stadion, accesul publicului prin turnichete, paza vestiarelor şi protecţia arbitrilor, îndrumarea şi supravegherea publicului în stadion se realizează cu agenţi ai societăţii de pază şi protecţie contractată de organizator.

3 suporteri ai echipei „F.C. CFR 1907 Cluj-Napoca” au interdicţie de a participa la meciul de fotbal.

RECOMANDĂRI PENTRU SUPORTERI:

Gruparea de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca recomandă suporterilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Gruparea de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca informează suporterii că legislaţia în vigoare interzice persoanelor fizice deţinerea, folosirea sau efectuarea oricăror operaţiuni cu materiale pirotehnice aşadar, spectatorii nu au voie să introducă în stadion astfel de obiecte care pot pune în pericol securitatea participanţilor la această competiţie sportivă.

Spectatorilor le este interzis sã ocupe alte locuri decât cele prevãzute pe documentele de acces, precum şi refuzul eliberãrii acestora la avertismentul verbal al reprezentanţilor societãţii specializate de protecţie şi pazã sau al forţelor de ordine. De asemenea, este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ura naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă.

Este interzis accesul în stadion cu substanţe toxice, băuturi alcoolice, recipiente, corpuri contondente, cuţite, pumnale ori alte asemenea obiecte confecţionate pentru tăiere, împungere sau lovire.
Participanţii la această manifestare sportivă trebuie să respecte măsurile stabilite de organizatori şi forţele de ordine pe traseele către locul de desfăşurare a meciului, în apropierea şi în incinta arenei sportive.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.