Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Eleva care s-a înecat cu jeleu la școala din Geaca a murit după șase zile de comă

0 3.361

Eleva în vârstă de 14 ani, de la Școala Gimnazială din comuna clujeană Geaca, a decedat pe patul de spital, după ce a stat șase zile în comă în urma tragicului incident din unitatea de învățământ.

Fata s-a înecat cu jeleul servit la școală, iar ajutorul calificat din partea medicilor a venit prea târziu. Mai bine de jumătate de oră a fost fără respirație, creierul ei fiind privat de oxigen, până când medicul de la cabinetul din sat a intervenit în sprijinul asistentei medicale de la școală.

Manevrele de resuscitare aplicate de către medic și apoi de către echipajele SMURD sosite la fața locului de la Punctul de Lucru Mociu, nu au avut decât rolul de prelungi agonia fetiței, care a ajuns în comă profundă la spital. Șase zile mai târziu, organismul fetei a cedat, astfel că medicii clujeni au fost nevoiți să declare decesul.

Cazul a tras un semnal important de alarmă pentru autorități, care trebuie să impună mai multe cursuri de acordare a primului ajutor, atât în cazul personalului didactic din unitățile de învățământ, cât și elevilor și altor angajați.

Incidentul de la Geaca este în continuare cercetat de organele de poliție, moartea fetei fiind considerată una care nu s-a produs pe cale naturală, astfel că oamenii legii trebuie să ancheteze cine se face vinovat de decesul elevei.


Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.