Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Elevii din clasele a XII-a şi a XIII-a la final de an școlar. Bacalaureatul începe pe 28 iunie

0 52

Elevii claselor a XII-a şi a XIII-a încheie vineri cursurile, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.

Probele scrise ale examenului de Bacalaureat încep pe data de 28 iunie cu Limba şi literatura română – proba E.a), urmată pe 29 iunie de proba obligatorie a profilului – proba E.c), pe 30 iunie este programată proba la alegere a profilului şi specializării – proba E.d) şi pe 1 iulie cea de Limba şi literatura maternă – proba E.b).

Primele rezultate vor fi afişate pe 5 iulie – până la ora 12,00, iar contestaţiile pot fi depuse în aceeaşi zi în intervalul orar 12,00 – 18,00.

Pe 9 iulie vor fi afişate rezultatele finale.

A doua sesiune a examenului de Bacalaureat este programată să înceapă în 16 august.

Anul acesta, probele de evaluare a competenţelor la examenul naţional de Bacalaureat vor fi echivalate/recunoscute, în urma adoptării de către Executiv a unei ordonanţe de urgenţă pentru instituirea unor măsuri privind buna funcţionare a sistemului de învăţământ.

Astfel, se echivalează/se recunosc:

* proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română;

* proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, pentru elevii care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale;

* proba de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională studiată pe parcursul învăţământului liceal;

* proba de evaluare a competenţelor digitale.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More