Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Elevii intră de azi în vacanţă. Autorităţile au prelungit vacanţa de primăvară în încercarea de a opri cel de-al treilea val al pandemiei de coronavirus

0 59

Elevii intră, vineri, în vacanţa de primăvară, prelungită printr-o modificare a structurii anului şcolar. Pentru cei mai mulţi dintre ei vacanţa se va încheia în 4 mai. Clasele terminale vor face cursuri online în perioada 12 aprilie – 29 aprilie.

Structura anului şcoar a fost modificată recent prin ordin al ministrului  Educaţiei, astfel încât vacanţa de primăvară a fost prelungită. Vacanţa are loc în perioada 2 aprilie – 4 mai pentru ei mai mulţi dintre preşcolari şi şcolari.

Pentru elevii din clasele terminale, structura anului şcolar nu se modifică.

Astfel, clasele terminale au vacanţă în perioada 2 aprilie – 11 aprilie, pentru Sărbătorile Pascale Catolice, şi în perioada 30 aprilie – 9 mai, pentru Sărbătorile Pascale Ortodoxe.

În intervalul 12 aprilie – 29 aprilie, clasele terminale vor participa online la toate activităţile didactice.

Decizia preelungirii vacanţei a fost luată de autorităţi în încercarea de a opri cel de-al treilea val al pandemiei de coronavirus.

Numărul de noi infectări depăşeşte aproape zilnic 6.000 de cazuri, multe dintre cazuri fiind medii şi severe. Secţiile de Terapie Intensivă sunt pline, presiunea pe sistemul medical fiind foarte mare.

Specialiştii reclamă că noile variante de coronavirus sunt mult mai contagioase şi dau forme mai grave de boală. În aceste condiţii, s-a cerut reducerea mobilităţii pentru limitarea răspândirii pandemiei.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More