Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului
PNL 728

Elevii trebuie să poarte măști pe durata examenelor naționale și a cursurilor de pregătire

0 68

Elevii vor purta măști de protecție pe durata examenelor și cursurilor de pregătire. În ordinul publicat în Monitorul Oficial nu mai există excepția de la obligativitatea măștii care îi privește pe elevi și pe studenți, care figura în varianta inițială a ordinului.

Elevii din clasele a VIII-a și a XII-a încep în iunie cursurile de pregătire pentru examene, iar de la jumătatea lunii încep examenele propriu-zise, Evaluarea Națională și apoi bacalaureatul.

În varianta inițială a ordinului comun al Ministerului Sănătății și Ministerului de Interne, făcută publică în 20 mai, se prevedea că sunt exceptați de la purtarea obligatorie a măștii de protecție elevii și studenții, „doar în timpul orelor de curs, dacă se respectă distanțarea corespunzătoare”.

Această prevedere nu mai figurează însă în varianta publicată în Monitorul Oficial.

Conform ordinului, pe perioada stării de alertă, masca de protecție trebuie purtată în orice spațiu public închis, spații comerciale, mijloace de transport în comun și la locul de muncă, pe toată durata prezenței în oricare din spațiile închise ale incintei.

Excepțiile de la purtarea obligatorie a măștii:

  • angajatul este singur în birou;
  • persoana suferă de boli care afectează capacitatea de oxigenare;
  • persoana desfăşoară activităţi fizice intense şi/sau în condiţii de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută, etc.);
  • prezentatorii TV şi invitaţii acestora, cu condiţia respectării distanţei de 3 metri între persoane;
  • vorbitorii în public cu condiţia respectării distanţei de 3 metri; doar în cazul în care nu se mai află mai mult de 16 persoane în incintă;
  • copiii cu vârsta mai mică de 5 ani.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More