Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Eroii dejeni, comemorați printr-o serie de manifestări de Ziua Eroilor – FOTO/VIDEO

0 43

Ziua Eroilor a fost marcată și în acest an la Dej, printr-o serie de manifestări religios-militare, organizate de către Garnizoana Dej în colaborare cu Primăria Municipiului Dej.

Seria manifestărilor a debutat la ”Monumentul Eroilor” din cartierul Ocna Dej, continuând la ”Monumentul Eroilor” din Cimitirul Dealul Florilor, unde au participat sute de persoane, cadre militare, oficialități locale, reprezentanți ai instituțiilor și partidelor politice dar și elevi ai școlilor dejene sau ai grădinițelor.

După slujba religioasă și depuneri de coroane și jerbe de flori, ceremoniile s-a încheiat la Monumentul Eroilor cu defilarea Gărzii de Onoare, după care o parte dintre oficialități s-au mutat în Piața 16 Februarie, unde au depus coroane și la ”Monumentul Eroilor căzuţi în Revoluţia din Decembrie 1989”. Ceremonii similare s-au desfășurat și la mormântul Eroului căzut la datorie în Afganistan, Maior Iuliu Vasile UNGURAŞ, din Cimitirul Mare, dar și în localităţile Mica, Mănăstirea şi Sânmărghita la „Monumentul Eroilor”.

https://www.facebook.com/media/set/?set=a.1148521855210580.1073742253.467241263338646&type=3

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More