Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Este oficial! Fără ștampile pe declarații, cereri sau alte documente încheiate cu statul

0 90

Contractele cu statul nu vor mai avea nevoie de ștampila persoanelor fizice sau juridice cu care sunt încheiate.

Dacă până acum legislația prevedea că ”persoanele fizice, persoanele juridice de drept privat, precum și entitățile fără personalitate juridică au obligația de a aplica ștampila pe declarații, cereri sau orice alte documente depuse la instituțiile sau autoritățile publice”, guvernul a modificat tot printr-o Ordonanță de Urgență.

Funcționarii și alți angajați ai instituțiilor publice românești care vor mai solicita firmelor să-și pună ștampile pe declarații, cereri sau alte documente vor fi sancționați disciplinar, potrivit unei ordonanțe de urgență a Guvernului.

”Persoanele fizice, persoanele juridice de drept privat, precum și entitățile fără personalitate juridică nu au obligația de a aplica ștampila pe declarații, cereri, contracte sau orice alte documente sau înscrisuri depuse la instituțiile sau autoritățile publice ori emise sau încheiate în relația cu instituțiile sau autoritățile publice.

Fapta de a solicita persoanelor fizice, persoanelor juridice de drept privat, precum și entităților fără personalitate juridică aplicarea ștampilei pe declarații, cereri, contracte sau orice alte documente sau înscrisuri, săvârșită de către persoana din cadrul unei instituții sau autorități publice, constituie abatere disciplinară și atrage răspunderea disciplinară a acesteia, conform prevederilor legale”, prevede ordonanța de urgență 49/2017, adoptată de Guvern și publicată în Monitorul Oficial vineri, scrie startupcafe.ro.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More