Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Europa League: CFR Cluj s-a impus greu la Rennes, scor 1-0

0 60

CFR Cluj a învins, joi, în deplasare, cu scorul de 1-0 (1-0), echipa franceză Rennes, în etapa a III-a a Grupei E a Ligii Europa. Deac a marcat în minutul 9, dintr-o lovitură liberă. Având o repriză un jucător în plus şi mare pare din cealaltă doi jucători în plus, clujenii au jucat dezamăgitor în multe momente, fiind chiar dominaţi de o echipă redusă la nouă fotbalişti, din minutul 46. Susici de la oaspeţi a văzut şi el cartonaşul roşu, în minutul 82. În acel moment, jucătorul bosniac era singurul de la CFR Cluj cu cartonaş galben, el primindu-l pe al doilea.

În minutul 5, portarul Mendy a fost eliminat după ce l-a faultat pe Traore, în marginea careului de 16 metri. Mijlocaşul Del Castillo a ieşit pe teren pentru a-i face loc portarului de rezervă Bonet, în vârstă de 16 ani. În minutul 9, Deac a marcat de la 17 metri, din lovitura liberă dictată de arbitrul rus Aleksei Eskov.

Apoi, imprudent, Boli l-a faultat în careu pe Hunou şi arbitrul a dictat penalti pentru Rennes, dar Niang a trimis pe lângă poartă, în minutul 28.

Camavinga (16 ani) a fost eliminat după numai câteva zeci de secunde de la startul reprizei a doua, pentru un fault în preajma careului asupra lui Omrani.

Bonet, portarul de 16 ani al gazdelor, a fost dirijat din spatele porţii de antrenorul de portari al echipei franceze.

Au evoluat următoarele echipe:

Rennes: Mendy – Traoré, Gnagnon, Morel, Maoussa (Siliki ’75) – Raphinha (Siebatcheu ’80), Camavinga, Bourigeaud, Del Castillo (Bonet ‘7) – Niang, Hunou. Antrenor Julien Stéphan.

CFR Cluj: Arlauskis – Susici, Burcă, Boli, Camora – Djokovici (Păun ’70), Bordeianu (Hoban ’66), Culio – Deac, Traore (Cestor ’84), Omrani. Antrenor Dan Petrescu.

Cartonaşe galbene: Niang ‘9, Raphinia ’23, Maoussa ’51 / Susici ’17 şi ’82, Arlauskis ’90+1.

Cartonaşe roşii: Mendy ‘5, Camavinga ’46 / Susici ’82

Arbitri: Aleksei Eskov – Dmitri Mosiakin şi Valeri Dancenko – Vladislav Bezborodov (toţi din Rusia).

În celălalt meci al grupei, Celtic Glasgow a învins, acasă, cu cu 2-1, pe Lazio, după ce italienii au avut 1-0 la pauză.

După aceste rezultate, clasamentul Grupei E este următorul: 1. Celtic – 7 puncte, 2. CFR Cluj – 6 puncte, 3. Lazio – 3 puncte, 4. Rennes – un punct.

Următoarele meciuri din grupă vor avea loc la 7 noiembrie: CFR Cluj – Rennes şi Lazio – Celtic.

loading...

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More