Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Evaziune fiscală de peste 45 de milioane de lei, cu autoturisme second-hand

0 30

masini

În urma cercetărilor efectuate de poliţiştii de investigare a criminalităţii economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, s-a dispus extinderea urmăririi penale faţă de 33 de persoane, pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală.

Din investigaţii a reieşit că cei în cauză, în calitate de reprezentanţi ai 14 agenţi economici din Cluj-Napoca, în perioada 2012-2014, nu ar evidenţiat în contabilitate achiziţii intracomunitare de autoturisme second-hand, pe care le-ar fi comercializat pe teritoriul României. Neînregistrarea tranzacţiilor s-ar fi efectuat în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale.

Prejudiciul creat bugetului consolidat al statului prin nevirarea T.V.A.-ului şi a impozitului pe profit a fost estimat la 45.125.000 de lei.

În vederea recuperării pagubei produse, până în acest moment, s-a dispus sechestru asiguratoriu asupra 3.150.000 lei, constând în bunuri ale societăţilor comerciale implicate.

Cercetările continuă faţă de cele 33 de persoane, cu vârste cuprinse între 22 şi 45 de ani, din judeţele Cluj şi Alba, pentru documentarea întregii activităţi infracţionale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.