Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

EXCLUSIV – Partidul Mișcarea Populară intră în Consiliul Local Dej

0 401

sebastian lazin pmp

Ordonanța de Urgență emisă de Guvern, prin care aleșii locali au la dispoziție 45 de zile pentru a decide din ce partid vor să facă parte în viitor, are efecte și la Dej. În Consiliul Local Dej va exista de săptămâna viitoare cel și un consilier al Partidului Mișcarea Populară (PMP).

Sebastian Lazin, ajuns consilier local după alegerile locale din 2012 pe listele Partidului Noua Generație, va semna luni adeziunea de înscriere în PMP.

”Luni, 1 septembrie, va fi publicată în Monitorul Oficial Ordonanța care permite aleşilor locali să îşi poată alege partidul din care fac parte fără a-şi pierde mandatul. Imediat ce va fi publicată Ordonanța, îmi voi anunța demisia din PNG și voi semna adeziunea la PMP”, a declarat în exclusivitate pentru Someșeanul.ro Sebastian Lazin, care este și președintele Fundației Mișcarea Populară de la Dej.

Potrivit unor surse, aceasta nu ar fi singura mișcare ce va avea loc pe baza respectivei ordonanțe în Consiliul Local Dej. Cel puțin încă un consilier local își va schimba culoarea politică în următoarea perioadă.

Deși s-a discutat pe la colțuri că și Vasile Cîmpan, consilier local din partea PC, ar putea face o mutare în alt partid, acesta a negat această ipoteză.

”Nu se pune problema de așa ceva. Eu rămân la PC. Nu m-a contactat nimeni în această privință, nu am purtat discuții cu niciun partid politic”, a declarat Vasile Cîmpan pentru Someșeanul.ro.

Un alt consilier local dejean despre care se discută că și-ar putea schimba ”culoarea politică” în perioada următoare este Nicolae Lazăr, reprezentant deocamdată al Partidului Poporului Dan Diaconescu. Se vorbește că acesta ar putea trece la PMP, însă există discuții că ar putea alege și în tabăra social-democraților.

Contactat de Someșeanul.ro, Nicolae Lazăr a declarat: ”Eu nu sunt un trădător, eu țin la comunitate și mă zbat pentru ea și țin foarte mult la dejeni. Nu m-am gândit niciodată să trec la alt partid. Eu sunt prim vicepreședinte la PPDD Cluj și am pornit la drum cu echipa PPDD și-mi doresc să continui alături de ei.”

În febra provocată de această ordonanță de urgență, configurația politică din cadrul consiliilor locale se poate schimba și în comunele din zona Dejului. Conform unor informații neconfirmate încă oficial, în comuna Vad cel puțin doi consilieri vor schimba barca politică. Astfel, se pare că un consilier PC va trece la PSD, în timp ce un consilier de a PDL va trece la PNL.

Citiți și: Care este miza la ”transferul primarilor”? Obținerea de noi majorități în CJ și CL

Criticată de dreapta politică și aplaudată de cei de stânga, ordonanța emisă de Guvern în urmă cu două zile se dovedește benefică cel puțin pentru Partidul Mișcarea Populară, care, deși nu a participat la alegerile din 2012, poate avea un număr important de consilieri locali și județeni, sau chiar viceprimari PMP la nivel național. Tot la fel ca și Partidul Mișcarea Populară, de această ordonanță poate beneficia din plin și Partidul Liberal Reformator condus de Călin Popescu Tăriceanu.

Actul normativ adoptat joi de Guvern reglementează unele măsuri privind funcționarea administraţiei publice locale, prin care se reglementează următoarele lucruri: pentru anul 2014, prin derogare de la prevederile unor articole din legea privind statutul aleşilor locali, în termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, primarii şi preşedinţii consiliilor judeţene, consilierii locali şi consilierii judeţeni, precum şi candidaţii care au fost declaraţi supleanţi îşi pot exprima în scris şi o singură dată opţiunea cu privire la partidul politic, organizaţia minorităţii naţionale din care doresc să facă parte sau să devină independenţi, fără ca aleşii locali respectivi să îşi piardă calitatea dobândită în urma alegerilor.


Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.