Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Explorări Baia Mare și Unirea Dej, învingătoare în prima zi la Cupa Unirea la volei masculin – FOTO/VIDEO

0 27

Unirea Dej - VCM LPS Piatra Neamt - turneu Dej sept 2014 (13)

Vineri a debutat la Sala Sporturilor din Dej Cupa Unirea 2014 la volei masculin, turneu de meciuri amicale la care s-au înscris patru echipe. Primele două meciuri au fost câștigate de Explorări Baia Mare și Unirea Dej.

Primul meci al turneului de la Dej a fost cel dintre Universitatea Cluj și Explorări Baia Mare. Băimărenii au început meciul cu un prim set câștigat la 19 și dădeau impresia că nu vor mai avea probleme până la final.

Universitatea s-a mobilizat însă mai bine în setul al doilea și chiar a condus pe tabelă o bună parte din set, dar a fost egalată și învinsă pe final cu 25-23.

Cel de-al treilea set a fost extrem de disputat. Explorări a controlat jocul până la al doilea time-out tehnic, când clujenii au început să forțeze și apoi au egalat la 17. Echilibrul dintre cele două formații s-a menținut, iar setul s-a dus în prelungiri, însă până la urmă băimărenii au punctat pentru 30-28 și și-au trecut în cont prima victorie.

Explorări Baia Mare – U Cluj 3-0 (25-19, 25-23, 30-28)

Al doilea meci al zilei a fost și mai palpitant, Unirea Dej și LPS Piatra Neamț luptând pe parcursul a cinci seturi. Prima rundă dintre cele două echipe s-a încheiat în prelungiri, Unirea impunându-se cu 27-25, pentru ca al doilea set să fie câștigat mai ușor de dejeni, cu 25-20.

Când toată lumea credea că se intră în ultimul set al meciului, elevii lui Victor Lazăr și Tiberiu Szilagyi și-au pierdut concentrarea, fiind dominați de adversari.

LPS Piatra Neamț a vrut să demonstreze că nu a venit doar în plimbare la Dej și a recuperat din handicap, câștigând setul al treilea la 15. Și al patrulea set a revenit tot moldovenilor, care au avut în permanență avantaj pe tabelă și s-au impus cu 25-20.

Setul decisiv a arătat o altă echipă a Unirii Dej, una mult mai determinată să câștige. Încurajată și de public, echipa dejeană s-a impus cu 15-12 și a bifat astfel prima victorie de la turneul de meciuri amicale la care este gazdă.

Unirea Dej – LPS Piatra Neamț 3-2 (27-25, 25-20, 15-25, 20-25, 15-12)

Mâine, în cea de-a doua zi a turneului de la Dej în primul meci se vor înfrunta Explorări Baia Mare și VCM LPS Piatra Neamț, de la ora 16:00, pentru ca în meciul următor Unirea Dej să joace cu U Cluj. Vezi aici tot programul.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.