Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Explozie într-o casă din Aghireșu Fabrici. Un bărbat, cu multiple traumatisme, la spital

0 1.161

Pompierii din cadrul Detașamentului Huedin au intervenit în această noapte pentru a acorda prim ajutor calificat unui bărbat surprins de o explozie produsă, cel mai probabil, la o butelie.

Evenimentul s-a petrecut în localitatea Aghireșu Fabrici, iar apelul de urgență a venit în jurul orei 00:05. Imediat s-au deplasat la fața locului echipajele de la Garda de Intervenție Aghireșu. Salvatorii au găsit în curte un bărbat de aproximativ 40 de ani, conștient, dar cu multiple traumatisme. Acesta a fost preluat de paramedicii SMURD, care i-au acordat îngrijiri medicale.

Ulterior, echipajul SMURD a făcut joncțiunea în localitatea Rădaia cu o ambulanță SAJ cu medic, care a transportat victima la UPU Cluj.

Explozia a produs pagube însemnate în locuință, amintind aici geamuri, uși și bunuri din interior distruse.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More