Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Explozie provocată de o acumulare de gaze. O casă a sărit în aer și o persoană a fost grav rănită

0 38

O femeie de aproximativ 70 de ani a fost rănită într-o explozie produsă joi dimineață, în locuința acesteia din municipiul Satu Mare.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Satu Mare, Aurel Ulici, femeia a suferit arsuri de gradul I și II și pe brațe și pe torace și a fost transportată la spital.

Din primele cercetări, rezultă că explozia a avut loc din cauza unei acumulări de gaze.

La fața locului sunt echipaje de poliție, pompieri și reprezentanți ai Inspectoratului de Stat în Construcții, care evaluează situația.

Am intervenit de urgență în această dimineață la o locuință din Satu Mare deoarece s-a produs o explozie la parterul locuinței în urma unor acumulări de gaze. O femeie de 81 de ani a fost surprinsă de explozie ea fiind în interiorul locuinței. A fost preluată de SMURD și după a fost transportată de urgență la UPU Satu Mare. Explozia n-a fost urmată de incendiu, însă deflagrația a afectat o mare parte din locuință și alte două proprietăți învecinate. Oamenii au fost evacuați și asigurată zona pentru evaluările care au urmat exploziei”, a spus plutonierul major Siladi Marius, purtător de cuvânt al ISU Satu Mare.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More