Extinderea Parcului Balnear Toroc, amânată. Consilierii din opoziție și primarul n-au ajuns la un acord – FOTO/VIDEO
Cel mai dezbătut proiect de pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Dej a fost azi cel cu privire la aprobarea reamenajării și extinderii luciului de apă al piscinei exterioare, extindere plajă nisip a Complexului Balnear Toroc.
După o amplă prezentare făcută de către primarul Costan Morar în fața consilierilor, aceștia din urmă, mai ales cei din opoziție, n-au fost convinși de proiectul inițiat de edilul șef.
Proiectul presupune o investiție totală de 4,3 milioane de lei, investiție care ar urma să înceapă în toamna acestui an și să fie finalizată până în vara anului viitor.
Potrivit noului proiect de extindere, în incinta complexului balnear vor fi amenajate două bazine mari cu apă dulce pentru adulți, un bazin pentru copii, un bazin mic cu apă sărată, dar și un bazin de descărcare pentru cele trei tobogane cu apă prevăzute în proiect. De asemenea, plaja ar urma să fie mutată și extinsă în zona unde există acum terenurile de tenis și minifotbal.
În ciuda avantajelor evidente pe care acest nou proiect le aduce pentru zona de agrement, consilierii locali nu au fost convinși. Asta deși cu toții au fost de acord că investiția este una bună pentru parcul balnear și pentru potențialul turistic al Dejului.
Consilierii opoziției au considerat că proiectul este unul făcut în grabă, că ar trebui studiate mai multe soluții și variante de proiect și că acesta ar putea suferi mai multe modificări înainte ca investiția să fie inițiată.
Astfel, consilierul local Marius Butuza a propus abordarea problemei cu mai mult profesionalism și crearea unui concurs de soluții pe partea arhitectonică, în timp ce Nicolae Lazăr a solicitat să existe mai multe variante de amenajare din care să se aleagă cel mai bun.
Florin Federiga a spus că utilizatorii zonei de agrement au nevoie de mai mult spațiu public, de o zonă umbrită de copaci, dar și de spațiu mai larg pentru turiști în zona complexului. Pe de altă parte, Lorand Varga a solicitat intervenții de reamenajare și reparații în zona lacului de apă sărată, dar și la zonele destinate dușurilor, toaletelor și vestiarelor.
Într-un final, Dan Bonta a propus ca proiectul să fie amânat la o dată ulterioară, timp în care consilierii vor avea posibilitatea să studieze mai îndelung proiectul și să facă și o vizită la fața locului, pentru a vedea cu ochii lor care este situația.
Primarul Costan Morar a propus apoi ca acest proiect să fie dezbătut în cadrul unei ședințe extraordinare, vinerea viitoare.
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.