Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Facerea de bine… Tânăr prins de jandarmi în Ocna Dejului după ce i-a furat banii omului care-l luase la ocazie

0 459

Un bărbat din județul Maramureș a vrut să facă o faptă bună și a luat la ocazie un alt bărbat până în municipiul Dej.

Gestul s-a transformat însă într-o păgubă serioasă, peste 5.000 de lei i-au dispărut din autoturism, în timp ce persoana păgubită s-a dus câteva momente la toaleta unei stații de carburanți.

”Apelul la 112 a ajuns la Poliția municipiului Dej, în jurul orei 12.20, iar colegii noștri s-au mobilizat imediat. După ce au discutat cu păgubitul și au aflat direcția în care s-ar fi îndreptat bănuitul, au cerut sprijinul unui echipaj de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj”, informează IPJ.

Împreună, polițiștii și jandarmii au pornit pe urmele acestuia, iar în scurt timp cel în cauză a fost depistat într-o zonă împădurită de lângă Ocna Dej.

Jandarmii l-au imobilizat, iar în urma controlului corporal au fost găsite 5.350 de lei, un telefon, o ruletă și un set de chei.

Cazul se află în continuare în cercetare de către polițiști, dar s-a încheiat cu bine pentru păgubit.

https://www.facebook.com/reel/793098173560869

Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.