Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Făptașii unui furt din iulie 2019 depistați în luna martie a acestui an

0 165

Trei bărbați bănuiți de un furt comis în anul 2019 au fost identificați de oamenii legii. Au creat un prejudiciu de 37 de mii de lei.

Potrivit celor de la IPJ Sălaj, la data de 5 martie, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Hereclean au identificat trei bărbaţi bănuiţi de comiterea unui furt dintr-o locuinţă, din comuna Hereclean.

Este vorba despre persoane cu vârste cuprinse între 22 şi 40 de ani, doi bărbați sunt din Şimleu Silvaniei şi unul din municipiul Zalău,

Fapta a avut loc în noaptea de 30 spre 31 iulie 2019. Cei trei ar fi pătruns într-o clădire de unde au furat un televizor, un laptop, un telefon mobil, un aparat foto, cinci seturi de tacâmuri, bijuterii și altele. Astfel s-a creat un prejudiciu de aproximativ 37000 lei.

Până în prezent s-a reuşit recuperarea a aproximativ 50 % din prejudiciu. Cercetările continuă pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a acestora, transmite purtătorul de cuvânt al IPJ Sălaj.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More